Societăți comerciale
Știm că pentru a avea succes, o afacere are nevoie mai mult decât orice de entuziasm, putere de lucru și o strategie pentru viitor. Dar, pentru ca toate acestea să funcționeze, credem că o afacere trebuie să opereze în condiții de legalitate, înțelegând toate consecințele juridice ale unei decizii de business. De aceea, vă suntem alături de la înființarea unei societăți și până la activitățile de zi cu zi. Avocații noștri dețin cunoștințe din arii conexe ale dreptului și cunoștințe economice și manageriale dobândite atât prin studii de specialitate, cât și prin experiență practică anterioară în managementul organizațiilor și management de proiect. Astfel, fiecare soluție pe care o propunem are în vedere specificul afacerii și necesitatea de a putea fi pusă cu adevărat în practică.Servicii
Înființarea societății
Asigurăm asistență și reprezentare în procedura de înființare a societății, incluzând consultanța privind pașii pe care trebuie să îi parcurgeți și realizarea activităților efective, precum rezervarea denumirii, redactarea și atestarea actelor constitutive și realizarea formalităților de înregistrare la Registrul Comerțului.
Contractul de asistență juridică se poate încheia doar pentru o activitate specifică necesară înființării sau pentru întreaga procedură de înființare.
Modificarea actelor constitutive
Asigurăm asistență și reprezentare în procedura de modificare a actelor constitutive, pentru toate schimbările care intervin în viața societății, incluzând consultanța inițială, realizarea activităților de redactare și atestare a actelor necesare, precum și înregistrarea la Registrul Comerțului.
Contractul de asistență juridică se poate încheia doar pentru o activitate specifică sau activitățile pot fi realizate ca parte a unui contract de asistență generală.
Consultanță și reprezentare pentru obținerea autorizațiilor și avizelor prevăzute de lege
Atunci când simpla înregistrare la Registrul Comerțului nu este suficientă pentru începerea și desfășurarea activității în condiții de legalitate, asigurăm asistență și reprezentare pentru obținerea autorizațiilor și avizelor prevăzute de lege pentru activitățile specifice afacerii, incluzând consultanța privind legislația aplicabilă și realizarea demersurilor efective.
Contractul de asistență juridică se poate încheia doar pentru o activitate specifică sau activitățile pot fi realizate ca parte a unui contract de asistență generală.
Redactarea și revizuirea contractelor încheiate de societate
Credem că asistența juridică inițială este cel mai simplu mod de a evita un litigiu complicat și costisitor ca urmare a încheierii unui contract ale cărui clauze se pot dovedi foarte dezavantajoase. De aceea, asigurăm servicii de redactare și revizuire a contractelor încheiate cu partenerii de afaceri, furnizorii sau clienții, pentru o gamă largă de activități, de la închirierea sediului până la vânzarea produselor.
Contractul de asistență juridică se poate încheia doar pentru o activitate specifică sau activitățile pot fi realizate ca parte a unui contract de asistență generală.
Asistență și reprezentare în cadrul procedurilor de verificare, negociere și încheiere a contractelor
În cadrul contractelor complexe, asigurăm asistență și reprezentare pentru procedurile de verificare a situației juridice, precum și în cadrul negocierilor și a încheierii efective a contractului.
Contractul de asistență juridică se poate încheia doar pentru o activitate specifică sau activitățile pot fi realizate ca parte a unui contract de asistență generală.
Asistență și reprezentare în cadrul procedurii insolvenței
În situația în care afacerea pe care o administrați are dificultăți financiare, asigurăm asistență și reprezentare în procedura deschiderii insolvenței și consultanță și reprezentare pe parcursul acestei proceduri, în colaborare cu practicieni în insolvență.
Contractul de asistență juridică se poate încheia doar pentru o activitate specifică sau activitățile pot fi realizate ca parte a unui contract de asistență generală.